………………. “pentru Deea”………………………

Zone records. Adi Manolovici. Vrabie. Iris.

Dintotdeauna am urmarit un principiu foarte simplu „ nu solicita, ci asteapta sa fii solicitat”. Desi imi doream cu disperare sa semnam un contract cu Zone Records, cea mai prestigioasa casa de discuri la vremea respectiva, desi eram prieten cu patronul Dorian Ciubuc, totusi nu l-am sunat. A sunat insa el, desigur la recomandarea aceluiasi Mihai Godoroja. Am inteles ca urma sa semnam un contract, am stabilit o intalnire si am dat fuga sa anunt formatia. Lumea s-a aratat interesata, pe de alta parte ne-am intrebat daca ar fi fost un prim pas financiar suficient pentru o formatie profesionista (vedeti, lumea se gandea deja sa renunte la toate celelalte proiecte pentru unul singur - Vita de Vie)  … o alta hotarare, destul de dureroasa, trebuia luata urgent. Bogdan nu mai putea continua la nivelul la care ajunsesem, oricum intelegerea cu el era ca avea sa ne ajute pana cand gaseam un chitarist profesionist. Intr-un fel, noi am fi vrut sa continuam cu Bogdan, dar el a fost primul care a realizat ca nu va face fata. Adi Manolovici era un chitarist foarte bun. Avea albume la activ, instrumente performante, si isi dorea sa cante cu noi. Nu am stat prea mult pe ganduri, era ceea ce ne trebuia. Nu pot insa sa imi explic nici pana in ziua de azi de ce nu ne-am inteles. Pur si simplu nu a existat acel „click” pe care l-am simtit in cazul lui Adrian. In total nu am facut decat vreo 4 repetitii cu Adi Manolovici. Urma sa ajunga la Sfinx experience, apoi sa devina artist solo…tot raul spre bine insa, deoarece Vrabie, membru fondator in grupul Asterisc avea sa se intoarca din China, cu instrumente noi si multa dorinta de afirmare. Era extraordinar. Atunci am fost cunoscuti drept „formatia sorinilor” – sorin pupe tanase, sorin pepino vasile, sorin vrabie lazar, sorin danescu si adrian „sorin” despot. In aceasta formula am sustinut cam 10 concerte. Eu participasem la inregistrarea albumului „Luna plina” – Iris, si Mihai Godoroja ne-a invitat sa cantam in deschiderea spectacolului de lansare. A fost primul concert al formatiei la Sala Polivalenta, in fata a mii de spectatori. Vrabie parca inebunise ! avea emitator la chitara si deja la prima piesa era in public cu chitara ! sala a reactionat foarte bine, iar eu, incurajat de succes, am facut prima greseala : am incercat sa fortez un bis, atunci cind formatia noastra era aproape afara din scena, iar publicul astepta Iris ! (pe vremea aceea eu eram “purtatorul de cuvant” pe scena…) am realizat atunci ca nu ma pot baza numai pe usurinta mea de a vorbi in public, ca publicul larg trebuie castigat, ca Adrian trebuie  sa inceapa sa vorbeasca cu publicul, ca atunci eram pur si simplu acceptati de catre public, urma sa le dovedim ca meritam aprecierea si dragostea lor. Facusem primul pas. Greul de-abia incepea.

Drumurile la Suceava nu ne plac numai pentru Hanul Ancutei, avem de asemenea un loc in Bacau care ne trezeste amintiri placute de cate ori trecem pe acolo - dupa un drum foarte lung de la Cluj am fost primiti intr-o dimineata intr-un apartament si hraniti cu o omleta din 24 de oua ! … fereastra apartamentului da chiar spre podul de la intrarea in Bacau.

Ajunsi la Suceava cu numai o ora inaintea inceperii balului de la Petru Rares am fost cuprinsi de febra inerenta probelor de sunet efectuate in graba, cu toate acestea totul a functionat perfect. Cristi Dobos a adus instalatia de sunet si a facut tot ceea ce a putut sa sune bine. Cristi este profesor la “Petru” (in Suceava se prescurteaza conspirativ si complice denumirile celor 2 licee rivale : “Petru” si “Stefan”…) si dupa concert ne explica cum in orele lui (si nu numai…) se studiaza “Praf de Stele - Vita de Vie” (recent) precum si alte piese ale formatiei (mai vechi, in alte vremuri mai vechi…).

“De aceea a cantat la unison TOATA SALA” spunea el dupa concert, mandru pe de o parte de formatia care il inspira didactic si pe de alta parte de elevii sai.

Adrian a inregistrat cu telefonul proprietate personala refrenul “VARZAAAAA” cantat de toata sala, si iata ce a iesit :

….cam bine, nu ?

…in cateva zile vom posta datele sigure ale concertelor din Octombrie - Noiembrie. sunt multe.

VdV.

Incepe lucrul. Mihai Godoroja. Adrian. Primul spectacol.

„daca in 60 minute am facut 3 piese bune, acum deja putem sa ne apucam sa lucram la album”. Fals. Aveam sa aflam pe pielea noastra ca inspiratia nu poate fi comandata, ca in stare nu se intra pocnind din degete, ca a fi artist inseamna si a acorda interviuri la radio sau in ziare. Timp de trei zile nu am reusit sa facem nici o piesa…nu se poate spune ca nu am incercat, dar orice idee o comparam cu “Te voi rapi” si parca nu statea in picioare. Am hotarit ca trebuie sa aparem in spectacole, asa ca l-am sunat pe Sorin Bocerean (pe atunci impresar la Cargo, ulterior avea sa lanseze cu enorm succes formatia dance Genius). Sorin tocmai organiza un festival la Timisoara, si l-am rugat sa ne includa si pe noi, evident fara a pretinde vreun onorariu. Te voi rapi fusese difuzata si la Timisoara, lumea deja spunea ca va fi un hit in Banat. Sorin a acceptat, a fixat o data si a cumparat biletele de tren. Am anuntat imediat formatia, care a primit vestea cu entuziasm. Cu doua zile inainte de data concertului insa, Bodo a anuntat ca nu poate sa vina la Timisoara, partial din motive personale, partial deoarece avea obligatii la Melody. Asa ca „daca pot sa va ajut, in timpul liber, o sa o fac…”. Toata lumea a inteles ceea ce era de inteles. Am anulat spectacolul de la Timisoara si am hotarit ca trebuie sa ne cautam alt vocal. Lucru deloc usor, dar simteam ca este un impas peste care aveam sa trecem, mai ales in urma unei discutii cu Mihai Godoroja (pe atunci redactor la TVR), care parea decis sa ne ajute cu promovarea formatiei. Aici intervine din nou momentul 12.00 noaptea, ora la care de regula ma suna Pepino, aflat intr-o pauza la Melody. „Am vorbit cu Bortun (Adrian era pe atunci basist la Timpuri Noi, ulterior a fondat formatia Taxi. Sper ca acum, cind cititi aceste randuri, ambele formatii exista si se bucura de succes)” Pe scurt, Adi Bortun se pare ca avea un prieten care era la Scoala Vedetelor, si care ar fi fost dispus sa intre intr-o trupa rock.”Il cheama Adrian Despot. Vezi ce e cu el !”. Nu vazusem nici o emisiune Scoala Vedetelor (aveam sa le vad pe toate ! in reluare ! sau pe video !), asa ca am trezit-o pe Cristina (nu s-a suparat !)  „Il stii pe Adrian Despot ? de la Scoala Vedetelor ?” „e un baiat dragut, cu coada. Canta foarte bine ! Ahh - si stii cine mai canta bine - Calin (Goia, ulterior ajuns la Voltaj)”. Adrian era asadar disponibil, asa ca l-am sunat a doua zi si l-am invitat la repetitie. A venit, cu tot cu faimoasa lui chitara rece „Takamine”, de 3000 de marci. Intr-un fel, atunci am avut senzatia ca totul se desfasura conform unui scenariu scris dinainte de cineva. Nu numai ca Adrian era disponibil, dar isi dorea cu disperare sa cante intr-o trupa rock. Nu a existat nici o retinere, de nici o parte, ca si cind era clar ca urma sa cantam impreuna ! avea sa vina la toate repetitiile, sa-si repete partiturile vocale, sa mergem la emisiuni filmate, sa dam interviuri impreuna. Adrian devenise imaginea formatiei Vita de vie. Pur si simplu. Acum chiar ca era momentul sa iesim in public pentru prima oara. Acelasi Mihai Godoroja, caruia ii sunt pina astazi recunoscator pentru sansa data, ne-a chemat intr-un spectacol la teatrul Ion Creanga, impreuna cu Roata, Quo Vadis si o trupa din Oradea. Simpla vedere a numelui formatiei noastre pe un afis era extraordinara, ne plimbam prin oras si cautam afise ! am mai facut vreo 3 piese, neinregistrate vreodata, pentru a realiza un repertoriu de 30 minute. Am deschis cu “Te voi rapi”, iar sala a reactionat extraordinar (este adevarat ca in sala se aflau cel putin 100 de prieteni de-ai nostri). La un moment dat s-a intrerupt curentul, pe o durata de aprox. 5 minute, iar sala a batut ritmic din palme, cu noi pe scena ! … au urmat alte 3-4 spectacole, si eram deja un nume cunoscut – era momentul sa scoatem un album.

Sambata seara am vazut clubul Fire arhiplin - nu a fost prima data, dar din nou s-a dovedit ca NE VRETI IN CONCERTE DE CLUB. Asa cum spuneam si intr-un post despre Suburbia pe muzicabuna.ro (unde nu mai scriem de mult - de ce nu-si promoveaza blogurile ? - plus ca au dat si ei stirea aceea cu incendiul…), asa cum spuneam deci concertele de club sunt cele mai dificile, pentru ca acelor oameni care stiu repertoriul nostru nota cu nota si vers cu vers trebuie sa le demonstram ca-i meritam. Si de multe ori sunt probleme cu sunetul, asa cum au fost si sambata…bun, au cazut niste boxe, nu a fost vina nimanui. ne gandim insa cu groaza ca urmeaza o serie de concerte in care UN SINGUR instrument de-al nostru (de pe scena) costa mai mult decat instalatia !

Dupa concertul din Fire am plecat direct la Cluj - este incredibil, dar la Cluj a plouat aproape intr-una ! Trecand peste asta, Clujul pare a-si construi o identitate proprie, complexa si uneori greu de inteles. Dar interesanta. N-o sa dam decat exemple lingvistice (dar observatia e valabila pentru toate planurile - economie, urbanism, fotbal…) - berea se numeste “berula”, mai multe beri sunt “beroase”, “pipatul interzis” etc, sunt toate vazute la Janis Pub si desigur preluate din repertoriul local. Sa revenim la concerte - a trebuit sa trecem in foarte scurt timp de la 5 grade (pe platoul Salii Sporturilor - se putea citi initial temperatura direct pe fetele celor din public apoi, bineinteles, saritul s-a dovedit cel mai bun remediu) la 30 grade in Janis Pub. Cu tot cu instrumente, care au trebuit, evident, re-acordate iar asta plus altele au facut sa intarziem un pic concertul. La 2.00 a.m. ne luam la revedere si strangeam ultimele maini pentru a pleca direct acasa, la Bucuresti.

In fine, desi avem foarte multe concerte in perioada urmatoare, trebuie sa spunem ca nu le putem posta inca pe site, deoarece sufera foarte multe permutari, asa cum se intampla de obicei cu balurile de boboci. Dar va vom anunta cu cel putin o saptamana inainte.

P.S. 1 + 2 : incepand cu urmatoarele concerte vom avea poze din FIECARE concert, iar incepand de curand vom avea video-tutoriale de chitara cu piesele cerute ale formatiei prezentate de nimeni altul decat Cezar !!!

la studio. Ghita Goman.„Sarmalele reci? Nu, ba, Vita de vie !”

la 10 dimineata eram la studio. In cateva ore piesele erau gata (instrumental). Nu stau sa descriu lucrul in studio, nici atmosfera unui studio. Voi reveni pe parcurs. In schimb a trebuit sa mergem sa-l luam pe Bodo de acasa, deoarece adormise si uitase de studio ! am ajuns, cu tot cu Bodo, pe ultima suta de metri la studio. Ne grabeam, iar Bodo nu a putut sa-si incalzeasca vocea, in general atmosfera era una de tensiune – eram suparati pe Bodo care repeta intr-una „tati, n-am auzit ceasul…”. A trebuit sa inregistreze total neincalzit si, rezultat evident, vocea nu l-a dus la „te voi rapi” (de fapt, spre lauda lui, nu a falsat decat o nota…). Nu am mai refacut insa inregistrarea, am procesat vocea lui Bodo (procedeu care va fi ulterior folosit pentru aproape toate trupele dance !) si piesele erau gata. In acest moment, formatia se numea Asterisc, iar eu insistam sa folosim numele acesta, nu am fi plecat chiar de la zero, poate mai era lume care isi mai amintea de noi. Nu a fost sa ramana numele datorita unei intamplari, este lucru stiut ca viata tuturor este marcata de intamplari de genul asta : prin usa intredeschisa a studioului si-a facut aparitia un personaj extraordinar, care se recomanda Ghita Goman, compozitor, basist, textier si solist vocal. Adrian Ordean (proprietarul studioului) ne pusese deja niste inregistrari cu el, intr-o pauza, ca sa ne deconectam. Omul pur si simplu nu era in stare sa cante, si in plus se si exprima destul de greu… (ar fi putut face cariera in muzica dance, dar nu a fost descoperit). Plus ca el se credea interpret de rock !. „Dl. Ordean, cine sunt baietii ? Sarmalele Reci ?” atat i-a trebuit lui Adi, deja satul de vizitele lui Ghita „nu, ba, Vita de vie !”. Toata lumea a ras, Ghita Goman a plecat, iar noi am iesit la o tigara. Pepino a inceput sa gandeasca cu voce tare : „iti dai seama ce interesant suna vita de vie, pronuntat, spre exemplu, de un englez ? zi, nu-i asa ca e un nume bun de formatie?” eu nu eram deloc de acord. „e cam neserios” ziceam, „plus ca in felul asta am lua-o chiar de la zero !”. Nu, am hotarat ! Nu aveam cum sa ne numim „vita de vie”. Pepino in schimb stia cum sa ma ia. In general, Pepino isi sustinea punctul de vedere foarte vehement, iar in cazul de fata feeling-ul lui ii spunea ca are dreptate. Am zis ca urma sa ma mai gandesc, oricum piesele erau gata si trebuia sa plecam. Baietii s-au raspandit, iar eu am facut primul drum la radio 21, la Vadi Rus, pe atunci redactor de programe. I-a placut piesa, si a difuzat-o de cateva ori in ziua respectiva. Ii multumesc si il salut. Nu a difuzat piesa pentru ca eram prieteni, avea si el sefi, care au trebuit sa aprobe difuzarea. Lumea a inceput sa sune la radio si sa intrebe cine canta ? Vadi m-a sunat si mi-a zis „trebuie sa imi spui acum cum se numeste formatia” . am oftat si am zis „Vita de vie”. Asa a si pornit in eter, apoi am facut citeva casete, le-am marcat „vita de vie – demo” si le-am trimis la posturile de radio. Am revizitat cateva posturi si cativa redactori insotit cu bunavointa de tanara domnisoara Andreea Talmazan (vom mai vorbi despre ea…). In scurt timp toata lumea difuza „te voi rapi”, iar piesa intrase in top 100. Trecusera mai putin de 5 zile de la intalnirea noastra in bucataria de la Hard and Heavy cafe.