…va reamintim ca randurile de mai jos sunt scrise in perioada 2002-2005…intre timp, Ralu Filip, fost presedinte CNA, a decedat. RIP !…

Un ambalaj foarte reusit pentru un album foarte reusit. Doua concerte de lansare. Un videoclip facut degeaba.

Acum eram si noi „proaspat reintorsi din strainatate”. Din vocabularul nostru nu lipsea sintagma „sa vezi cum se face in Germania”….nu prea aveam chef de repetitii, mai mult stateam de vorba. La una din repetitii Adrian tot mototolea un ambalaj ciudat (o punga de hartie). Stiam ca se vazuse cu Zumi, un bun prieten al lui din Arad, care avea o firma de design grafic. La un moment dat, Adrian nu a mai rezistat, si ne-a zis :”ba, hai sa va arat cum va fi coperta albumului !” a scos din punga macheta binecunoscutului ambalaj de medicament, si toata lumea a ramas masca ! l-am intors pe toate partile, minunandu-ne de cat de reusit era. Zumi, printr-o simpla idee, facuse (cred…) istorie in domeniul vanzarilor audio in Romania … oameni care nu au cumparat albumul (deoarece, evident, nu apreciau genul de muzica…) au aflat totusi despre modul de prezentare, si l-au asociat cu numele formatiei. Mediapro Music a inceput lucrul la productia casetelor si a copertilor, iar noi am inceput sa pregatim concertul de lansare. Nu ne doream o lansare conventionala, cu conferinta de presa, asa ca am hotarat sa realizam prima noastra productie proprie – concertul de lansare. Am inchiriat teatrul Tandarica, am facut rost de echipamente (de la Stage Expert – le multumim…), le-am combinat cu cele pe care le aveam, iar Mediapro Music a adus luminile. Practic, nu am scos prea multi bani din buzunar, dar una peste alta s-a numit o productie. In schimb, avea sa se vada lipsa de experienta in organizare in clipa in care, hotarati sa tinem conferinta de presa dupa concert, pe scena, am trimis (si noi si casa de discuri…) comunicate de presa ambigue. Astfel, o parte a ziaristilor a inteles ca nu va fi conferinta, alta parte ca va fi inainte de spectacol, iar alta parte ca va fi dupa spectacol !!! de fapt, in ideea ca presa trebuie sa stie despre ce scrie, noi doream ca ei sa asculte tot recitalul, apoi sa puna intrebari in cadrul unei conferinte neconventionale – dupa spectacol am urcat frigidere si aragaze pe scena, am gatit omlete, am servit bere, etc. si am asteptat intrebari care nu aveau sa vina, deoarece in sala mai erau maximum 10 ziaristi !!! Tot raul spre bine insa, deoarece Mediapro Music au anuntat cu mare tam-tam o noua lansare, la Keoke, in cadrul unui alt eveniment Pro Fm de traditie – PROpaganda. Atunci am parcat duba inscriptionata „Fenomental” langa scena, iar doua fete in costum de asistente medicale vindeau albume ! a fost senzational, s-au vandut sute de casete, iar pe parcursul primelor 2 saptamani de la lansare vandusem deja 10000 de unitati ! Pentru ca totul sa fie ca la carte aveam nevoie de un videoclip. Avea sa fie unul dintre primele 10 clipuri romanesti realizate vreodata, iar Pro Tv a pus la bataie spatiu pentru sponsori, cu care, prin intermediul mamei lui Adrian am obtinut o sponsorizare de la Asit- asigurari Ion Tiriac pentru realizarea clipului. O suma impresionanta – 15.000 de dolari, un regizor extraordinar – Radu Muntean, echipament video senzational, o formatie in mare verva in frunte cu Adrian, o piesa deja celebra – Basul si cu toba mare – toate acestea au condus la aparitia unui clip de exceptie… Din nou insa planurile noastre aveau sa fie date peste cap, de aceasta data de interventia deloc gratioasa si arbitrara a CNA-ului, care a interzis difuzarea piesei pe motiv de „instigare la violenta si comportament antisocial” ! Fara comentarii ! Cocotat recent in functia de sef al CNA ului, dnul Ralu Filip afirma nonsalant ca „ Vita de Vie nu a fost niciodata interzisa de CNA !”. Nu in timpul mandatului dvs, dle Filip, dar asta nu inseamna ca institutia dvs nu si-a batut joc de noi, retezandu-ne avantul atunci cand premisele erau cele mai bune !!! Bineinteles ca in urma acestei interdictii am ajuns un fel de oaie neagra a audiovizualului, toate posturile se fereau de noi, iar organizatorii ne evitau la spectacole, publicului larg i se indusese deja ideea ca formatia noastra este ciumata… Toate acestea aveau sa inspire urmatoarea perioada a formatiei…

…spoturile video pentru eveniment :

Promo 2 Fenomental

Promo 1 Fenomental

…da, drumul pana la relansare a fost extrem de anevoios, dar cititorii fideli ai Istoriei VdV stiu ca nimic nu a fost usor pentru noi. Albumul NU va mai fi reeditat de Mediapro Music, datorita unor neintelegeri de ultim moment. Neintelegerea legata de evenimentul Unifest (Miss Romania !!!!!!) a facut ca data de 20 Noiembrie sa cada…in conditiile acestea nu am putut beneficia nici de sponsorizarea Tuborg…tot raul spre bine, deoarece pana la urma va asteptam in Tribute (Calea Victoriei, vis-a-vis de fostul magazin Boss) joi 10 Decembrie, de la 21.00. Biletul va costa 30 RON.Pentru a marca evenimentul, am realizat o mica serie de spoturi care speram sa va placa, iar in continuare postam 2 capitole legate de Fenomental…Enjoy !

..

Conceptia albumului Fenomental. Multe sedinte in doi. Mediapro Music. Andrei Boncea. Revelion Pro Tv si alte comenzi de muzica.

Am pus un titlu prea lung !!! numai fenomentalul merita vreo 2 capitole…cred ca scriitorii adevarati intai scriu capitolele, dupa care pun titlu’. Da’ ce vroiati, sa mai si scriu frumos ? „pai, da, o sa ziceti voi, pana acum nu prea e palpitant ce-ai scris tu ! cand ajungi si tu la scandaluri, femei, droguri, bautura ?!!”. probabil ca o sa fie ceva capitole separate, necronologice, dar sa nu va asteptati la cine stie ce ! Exista un sindrom psihologic, care probabil ca are o denumire stiintifica, dar nu vreau sa va plictisesc. Pe scurt, Adrian, scapat din lanturile Scolii Vedetelor cauta sa cante acum muzica aflata la extrema opusa…cu cat ceva suna mai agresiv, cu atat lui Adrian ii placea mai mult. Inconstient, Adrian isi transforma vocea, atitudinea si imaginea in tot atatea mostre de agresivitate. Toate acestea in contextul conceperii unui nou album…probabil ca sunteti de acord cu mine ca pt. orice formatie este obligatoriu ca solistul vocal sa simta si sa transmita ceea ce canta. Formatia noastra nu face exceptie, si sosise momentul ca Adrian sa-si scoata muzica lui la lumina. Tot ceea ce puteam face noi, ceilalti, era sa indulcim putin prin orchestratie (iar eu prin versuri) demersul artistic al lui Adrian. Pentru cei care au ascultat de multe ori fenomental – cu siguranta se remarca 2 tipuri de versuri (cad, cantec despre un baiat, eu cu mine, fraier k tine pe de o parte, restul pe de cealalta parte…). Fenomental este de departe cel mai dur album al formatiei, dar si cel mai adevarat. Este asa deoarece il exprima foarte mult pe Adrian, iar piese precum Tine Minte si Nod in gat sunt momente de respiro in album. . Sa nu credeti ca m-am lasat usor convins sa „dam drumul” la Fenomental asa cum era. Adrian, insa, era de neoprit. Cu toate acestea, am tinut nenumarate „sedinte in doi”, am puricat fiecare piesa, am dezbatut intr-una situatia – puteam noi sa iesim cu un astfel de album, in mijlocul exploziei dance ?. vedeti dvs., noi ne preocupam de asta chiar si in conditiile in care albumul avea un hit in buzunar – Basul si cu toba mare. Cu toate acestea, nu ne permiteam sa bazam albumul pe un cantec ! (practica uzuala si atunci si acum…). Adrian si Lisa veneau la mine acasa in fiecare seara, mincam pizza, beam bere si dezbateam. A doua zi eram la repetitie si puneam in practica. Incet, incet albumul prindea contur, dar eu nu eram multumit de ceea ce iesea. „toti organizatorii de spectacole or sa ne evite, or sa creada ca bem sange de gaina pe scena !”. Pe atunci insa imi era teama ca toata lumea ne va ocoli, ca vom primi eticheta de formatie foarte dura, in locul etichetei (nici aia magulitoare…) de formatie haioasa. Pe de alta parte, insa, nu aveam nici o contrapropunere muzicala pentru Adrian, in afara de Nod in gat, piesa care avea sa incheie albumul Fenomental (asta era si ideea in care a fost compusa…). Daca Adrian trebuia sa se exprime pe deplin, atunci trebuia sa o faca asa cum dorea el, iar apoi treptat, treptat intreaga formatie a adoptat aceeasi maniera de exprimare. Cred si acum ca asa a fost bine. Este de necontestat faptul ca Adrian este liderul muzical al formatiei, eu intervin numai la sugerarea anumitor directii pentru anumite piese, la lini vocale + versuri, in general la arhitectura pieselor, a clipurilor si a aparitiilor - si prin extensie la bunul mers al formatiei. Asadar materialul era aproape terminat, era cazul ca albumul sa primeasca un nume. A fost primul caz in istoria vdv cand o idee nu a venit de la sine, intr-un moment de inspiratie. M-am gandit ca titlul albumului sa fie o combinatie de cuvinte de sine statatoare, dar care in context sa genereze un cuvant nou, de preferinta cu un alt inteles. Am stat o noapte tot invartind cuvinte si zicale, cu rezultate care de care mai ilare. La un moment dat am combinat „fenomen” cu „mintal” si „fenomenal”. A iesit fenomental, dar nu mi-a placut…si am continuat sa caut. Negasind nimic altceva, am revenit la fenomental de data asta adaugand ideea ca albumul sa aiba pe coperta o sticluta de medicament. Cam in stadiul asta m-a gasit venirea zorilor. N-am mai avut timp de rumegat, deoarece trebuia sa ne intilnim la repetitie, apoi sa mergem la Mediapro Music, unde ne astepta Andrei Boncea…

Andrei ma impresionase de la prima intalnire, era exact tipul managerului occidental, tanar, cu multe idei si cu mare capacitate de concentrare. Temporar, avea sa se ocupe de productiile muzicale Pro Tv. Si tocmai el prinsese drag de noi…hotarase sa investeasca resurse in tot ceea ce insemna Vita de Vie, iar noi eram incantati, deoarece vazusem rezultatele lui cu BUG Mafia. Andrei ne-a testat comandandu-ne diverse piese promotionale pentru Pro Tv, inclusiv intreaga coloana sonora pentru revelion 1999, nimeni n-a stiut ca acele piese sunt vita de vie – pentru noi insa a fost un exercitiu bun pentru ceea ce avea sa urmeze, si anume…

Inregistrarea albumului Fenomental. Germania. Prima (si ultima…) nunta. Sapa.

Gasisem studioul in Germania. Cu ajutorul lui Dan Bitman si Edi Petrosel, cu care eram (inca…) in relatii bune. Costurile erau identice cu cele din Romania, minus drumul si cazarea, dar Adrian avea o matusa in Germania, iar noi aveam duba. Am acceptat 2 concerte succesive (Piatra Neamt si Arad), pentru a avea bani de drum si de buzunar. La Piatra Neamt fuseseram anuntati ca vom canta „la o petrecere” – nu prea conta, aveam nevoie de bani…asa ca am plecat, cu bagaje si instrumente, pe ceea ce urma sa fie ruta Bucuresti-Piatra Neamt – Arad – Germania. Ajunsi la Piatra Neamt, la fata locului, am aflat ca acea „petrecere” era de fapt nunta unui foarte influent (dar simpatic…) om din oras. Initial am vrut sa refuzam si sa plecam, dar toata lumea a insistat sa cantam, spunand ca ne vom distra, etc, etc. Am inceput sa montam sculele, si am asteptat sa inceapa nunta !!! Normal ca nu am scapat de „dedicatii” – lumea venea si ne zicea „sunteti angajati sa cantati aici – cantati si voi ceva, oriental, ceva, mai…asa… sa danseze lumea !” n-am cantat nimic oriental, am cantat insa piese de dans, evident, din amintiri… si pentru a compensa jena am inceput sa bem vartos, astfel incit pe la a treia repriza eram luati rau de tot ! Multi dintre noi nu-si mai amintesc cum s-a terminat totul, au fost vreo 7 reprize de muzici amestecate – basul si cu toba mare, apoi ozosep, apoi rock and roll, apoi joe cocker, reggae, eram lautari adevarati – unul incepea sa cante, iar ceilalti acompaniau dupa ureche. Adrian avea o camera, cu care filma tot ce se intimpla, asa am aflat si noi ce s-a intimplat, cand am vazut caseta, la arad, unde am ajuns a treia zi dimineata (pe la 5.00) ! Am reusit sa ne adunam pentru concertul de la Arad, in club, si a doua zi plecam catre vama cu Ungaria. Pentru Burete era prima iesire din tara, si am apreciat detasarea lui – parca mergea la Ploiesti ! Am condus in viteza prin Ungaria si Austria, insa ne-am oprit sa dormim in Germania. Dimineata care a urmat a fost senzationala (era primul drum foarte lung cu duba, inca nu ne obisnuiseram…). Afara erau –15 grade, dar noi stateam in sorturi, am facut dus, omleta, cafea, si apoi am stat sa ne minunam ce noroc aveam : iata-ne in Germania, intr-o duba grozava, in drum catre un studio grozav, unde urma sa inregistram un album, si sa mai si primim bani pentru toate astea ! Am simtit din nou formatia foarte unita, parca eram frati…bineinteles ca ceva avea sa umbreasca starea asta, doar eram romani in Germania !!! O masina de politie s-a oprit langa noi si ne-a luat la puricat actele. Am inteles ca se temeau de acte teroriste (Abdullah Ocalan urma sa fie extradat, iar kurzii nu se bucurau foarte tare), dar le-am explicat ca teroristii kurzi s-ar fi putut ascunde mult mai bine intr-o masina mai mica, cu numar de Germania, nu intr-o duba cat casa (literalmente), plina de instrumente. In plus, cine a fost in Germania a fost cu siguranta, ca si noi, impresionat neplacut de anunturile in limba romana, bulgara si rusa de la toate benzinariile : „toti hotii vor fi predati imediat la politie”. Ne-am continuat drumul, pe autostrada, de aceasta data cu Burete la volan. Adrian a scos un caiet si un pix, si am lansat un brainstorming pentru a completa versurile piesei sapa, singura care nu avea versuri. (de fapt avea, dar erau unele de lucru, cantecul original fiind o mica oda adusa organului sexual masculin !). A inceput Adrian, prin „am facut si noi un cantec care nu se va da pe post…” cred ca se vede ca versurile sunt facute in duba ! Pentru ca sunt mai multe idei, puse cap la cap, asa cum ne-au venit. Spre seara am ajuns la Menden, orasul matusii lui Adrian, care ne-a primit imediat cu bratele deschise (ca aproape orice roman aflat in strainatate…), ne-a asezat la masa, ne-a facut cunostinta cu familia ei (ulterior aveau sa vina destul de des in romania, in prezent au o casa la Moeciu – Bran). Am fost cazati in podul reamenajat al unei cladiri (vechi…) de birouri. Aveam paturi, saltele, bucatarie, baie, iar prin ferestrele mansardate se vedea o parte din oras. Ploua, si aerul era curat, totul in jur era curat, n-o sa descriu acum impresia facuta de un oras vestic, multi dintre dvs. o stiu prea bine, probabil tot atat de multi va mirati cum de este posibil sa fie atit de curat si civilizat. Cred ca stiti raspunsul. In Europa de vest nu exista „smecheri”. Nici autoritati publice corupte. Nici seminte. In dimineata care a urmat eram din nou robinsoni. Am cumparat chifle proaspete si oua, am mincat sunca, am baut cafea, am spalat vasele si am plecat in calatoria de 110 km spre Essen, unde se afla studioul. Aveam sa facem acest drum, dus-intors, in fiecare zi. In Romania ar fi fost un chin, dar pe autostrada faceam o ora din fata casei pana in poarta studioului… poarta pe care aveam sa o injur din prima zi, fiindca am agatat aerisirea dubei la o manevra ! chiar si un sofer iscusit, ca mine, trebuie sa se bazeze pe ajutoare atunci cind manevreaza o duba de asemenea dimensiuni, numai ca lovitura a fost pe partea mea – de atunci am ramas cu aerisirea boilerului retezata ! fiindca a venit vorba de duba, probabil stiti ca in Germania sunt destul de multe dube similare. De bucurie ca vedeam atitea, am inceput sa-i salut cu farurile. Dupa reactia lor nu parea a fi o practica uzuala, dar oricum sfarseau prin a ne saluta si ei. Acum, pe drumurile din tara, nemtii cu duba camper ne saluta ! ceea ce inseamna ca am initiat o practica europeana…sa ne reintoarcem la studio, unde Frank, sunetistul ne astepta. Cu microfoanele cablate si tobele acordate !!! Fara a da prea multe detalii tehnice, sa spunem numai ca diferenta intre acel studio si un studio din Romania este direct proportionala cu diferenta macro intre cele doua tari. Asta probabil puteti aprecia si dvs. ascultind albumul Fenomental. Nu o sa insist nici asupra procesului de inregistrare, deoarece ar fi un capitol prea tehnic si prea plictisitor pentru dvs. La intoarcerea in tara am intrunit aprecierile intregii tagme muzicale, iar albumul a fost declarat in cor cea mai buna productie muzicala romaneasca. Nu este expresia noastra – asa cum au scris ziarele vremii, este aprecierea aproape unanima a persoanelor care in acea perioada se ocupau intr-un fel sau altul de muzica. .

Costinesti – statiune rock. Pro tv se implica in muzica. George Stirbei. Cristina Andrei. Efecte pirotehnice si artificii. No more scoala vedetelor.

Cele mai bune concerte ale noastre in anul 1998 au fost la Costinesti. De la primele vorbe „buna seara, Costinesti, statiune rock !”, trecand prin basul si cu toba mare si terminand cu ozosep, publicul era in picioare. Se stie (de catre muzicieni…) ca publicul nu se ridica in picioare numai daca ii spui – el simte chestia asta ! domnul Kirk, redactor radio, ne-a cautat la 2 zile dupa primul concert sa ne spuna ca la Vama Veche se asculta Basul si cu toba mare – inregistrare din concert. Pana la inregistrarea in studio a piesei Kirk avea sa ne bata la cap periodic „ba, vreau si eu un cd cu basul, sa-l difuzez la radio !”. S-a dovedit atunci ca exista piese care sunt pur si simplu dezirabile pentru radio, pentru care nu trebuie sa faci nici un efort sa obtii acea difuzare mult dorita de orice artist. Un astfel de exemplu fusese Te voi rapi la noapte, un alt exemplu era acum Basul si cu toba mare. Nu stiu cum am atras atentia Pro tv-ului. Noul departament de muzica era condus de Cristina Andrei, pe care o cunoasteam. Drept asistent aparuse Georgica Stirbei, care aparea in fiecare duminica la emisiunea Pretul Corect. Probabil existau niste criterii care se aplicau artistilor in vederea difuzarii si impresarierii de catre Pro tv. Inconstient, noi indeplinisem acele conditii. Desigur ca nu este de neglijat aportul Cristinei Andrei, care ne placea. De fapt, primele formatii impresariate se regasesc si acum in repertoriul Mediapro Music, ba chiar sunt stalpi (in ceea ce priveste rock-ul, evident…) – Holograf, Cargo, Vama veche, Vita de vie.  Se poate spune deci ca gustul Cristinei a fost bun…cum am ajuns importator de efecte speciale ? odata am vazut un film (jewel of the nile, foarte cunoscut – din seria kathleen turner, michael douglas, danny de vito). Acolo aparea un personaj (englez, cu puternic accent cockney) care cu ajutorul efectelor pirotehnice simula puteri supranaturale pentru un aspirant la titlul de lider spiritual musulman (omar). Am realizat ca englezii sunt cei mai tari in efecte si productie de spectacol. Eu cunosteam lume in Anglia, am dat telefoane, faxuri si am primit distributia exclusiva pentru Le Maitre u.k., cea mai mare companie din lume !!!. De atunci inainte aveam sa folosim efecte pirotehnice la fiecare spectacol, incepind cu Hollywood rock 1998. Imi amintesc cum intindeam cabluri impreuna cu asociatul meu, Trifon (Liviu Stanescu). Chiar in clipa asta Trifon se uita la mine din biroul de alaturi ! salut Trifon, daca iese cartea asta sa o citesti si tu ! Ce legatura are cu vita de vie tot pasajul de mai sus ? pai nu e vorba de mine ? nu sunt si eu de la vita ? in plus, multa lume a vazut showuri vdv si nu numai, si a fost impresionata de pirotehnie. La multe concerte se lucreaza acum foarte profesionist – evident, e vorba de concerte rock, la dance lumea nici nu se uita la productie… de aceea e foarte ieftina.

Sa revenim la oile noastre, mai precis la Adrian Despot. Tocmai se terminase o vara reusita, aveam foarte multe premize pentru a trai exclusiv din muzica. Era greu, nu castigam inca suficienti bani, totusi hotarirea lui Adrian era luata de mult. Atunci a fost, pur si simplu, momentul. Desi avea sa fie mult mai sarac, Adrian era fericit. Conform spuselor lui „era prima oara cind mergeam pe strada cu capul pe sus, eram Adrian de la vita de vie, eram mandru de ceea ce facea formatia mea !”. Ce ziceti de asta ? cum ne puneti (cei care ne puneti…) pe noi in aceeasi oala cu proiectele de dance/manea , facute pentru bani, de catre artisti care nu au pic de mandrie, si care nu renunta decat atunci cind nu mai merge, ba si atunci mai intind coarda cu diverse alte „colaborari” ? Adrian, ca si toata VdV, traia acum din muzica si pentru muzica. Bine, nici unul dintre noi nu traia rau, oricum, dar fiecare a sacrificat ceva pentru vdv : fie ca era scoala vedetelor, afacerea mea (care, evident, mergea mai greu fara mine…), venit sigur de la melody sau din suedia, etc. Nu vreau sa prezint acum formatia drept „mesteri Manole” moderni, dar vreau sa subliniez un lucru important : muzica noastra s-a facut cu sacrificii, arderi, energie, tot ceea ce cere un act creator, dupa cum se va vedea mai bine din capitolele urmatoare…

Bodo si Pepino au un comeback. „Razbunarea secretarei”. Ultima plecare a lui Pupe in Suedia. Florin Ionescu.

Pana in ziua de azi, o sala de repetitie cu sistem de sunet, tobe, amplificatoare, etc. ramane un vis pentru multe formatii. Noi o aveam, si la scurt timp au aparut cererile de ajutor din partea altor formatii. „lasati-ne si pe noi sa repetam cateva ore la voi, platim si noi curentul, etc…”. Am acceptat in cazul unei formatii nou infiintate, care la vremea respectiva se numea Proconsul. Dupa neintelegerile cu firma omonima de jaluzele metalice, seful echipei tehnice vita de vie (Mac – vom vorbi despre el mai incolo…) le-a sugerat numele de „Parlament”, care a fost si repede acceptat. Pepino era liderul acestei formatii, Bodo solist vocal iar Adi Tanase (fratele lui Pupe…) chitarist. Ii salut pe toti. Un moment de inspiratie (formula de twist – pian), versurile lui Bodo (un meduz si o meduza) au generat primul hit radiofonic din Romania (Vine Vara). Cine va dori in acest moment sa faca observatia „bai, cartea asta este despre vdv !” va avea dreptate. Sa revenim, deci, la noi. Burete parea ca este membru in formatie de ani de zile. Pe atunci avea o obsesie : „nu facem si noi o continuare la secretara ? sa se cheme „razbunarea secretarei” ?” eu facusem si ceva versuri (abdul e trist si ganditor/ sta intr-un colt si bea petrol/o clipa doar el s-a gandit/la fata care l-a iubit) – Abdullah ajungea, asadar, falit…tot Adrian avea insa sa vina cu o formula de chitara semiarabeasca, iar Pupe cu refrenul „iamma, iamma, iamma-i stai un pic !”. N-a fost sa fie razbunarea secretarei, dar avea sa fie Iamma…formatia mergea foarte bine, deja incepea turneul Hollywood Rock 98. O sala intreaga avea sa scandeze „vita!vita!” minute in sir, la Cluj. Dar Adrian fusese extraordinar (parca e Minculescu in tinerete ! – Adrian Bortun). In sfirsit, Adrian devenise acel Adrian pe care il cunoasteti toti – ara scena, sarea, canta aproape fara greseala, iar formatia il secunda, astfel incit la sfarsitul fiecarui concert se aduna cite o galeata de transpiratie ! dar energia transmisa din public era extraordinara, nu suntem noi primii care zicem ca publicul intoarce inzecit energia pe care i-o transmiti…Pupe avea sa plece in Suedia, impreuna cu Bodo si Pepino, pentru un ultim contract de o luna. Daca la precedentele plecari ale lui Pupe formatia statuse pe bara, acum formatia avea angajamente si contracte, deci Pupe trebuia suplinit. Cel care a facut acest oficiu, plin de amabilitate, a fost Florin Ionescu (il stiti de la Chestiunea Zilei, pe atunci era la Directia 5…). nota autorului - va reamintesc ca aceste randuri sunt scrise in 2002… Toate concertele cu el au fost reusite – deja repertoriul formatiei era cunoscut peste tot, Florin era si el o figura cunoscuta. La toate concertele a fost insotit de prietena lui, Irina, care iubea mult muzica. Lumea iubeste acum la fel de mult muzica pe care o canta Irina, impreuna cu colegele ei de la ASIA. Pupe a revenit, cu vesti despre deteriorarea relatiei Bodo – Pepino si iminenta destramare a Parlamentului. Scandalul a fost mare, era vorba de bani multi – nu ma pot pronunta in privinta vinovatiei vreuneia dintre parti, dar pe atunci nu ne pasa, fiindca urma o noua vara la mare. Avea sa fie ultima vara a rockului si prima vara a dance-ului, dar noi nu stiam asta…

1998. Burete. Basul si cu toba mare. Relatia cu Holograf.

„Ce faci, Burete ? N-ai vrea sa vii sa ne ajuti, o vreme ?” . Burete fusese dat afara de la Directia 5 (se intorcea Marian Ionescu), apoi readus cand ei nu s-au mai inteles . Formularea „vii sa ne ajuti ?” este absolut clasica intre muzicieni, suna mai putin angajant decat „nu vii sa canti cu noi ?” si, la o adica, daca respectivul nu da randament, ii poti zice „multumim pentru ajutor, de acum ne descurcam…”. Burete a venit repede, desi au fost voci care sustineau ca ne-am fi potrivit mai bine cu Adrian Bortun, care plecase de la Timpuri Noi. In vreme ce Adrian isi rezolva afacerile cu Scoala Vedetelor, noi am inceput repetitiile cu Burete, deoarece urma sa avem concert destul de curand, impreuna cu Holograf, la Timisoara. Burete cantase cu Holograf (ca suplinitor al lui Mugurel, cand acesta fusese in Franta), cu totii ne cunosteam, Edi Petrosel era si este si acum un model pentru mine, plus ca anumite vorbe sugerau ca Holograf urmau sa fie inclusi in turneul Hollywood Rock 98. formulele de concert Holograf – Vita de vie sau Holograf-Timpuri noi- Vita de vie aveau sa domine anul 1998, an in care, insa, o trupa de dance  din Constanta incepea sa faca furori in rindul publicului tanar, mai ales in discoteca. Se numeau 3 Sud Est si au fost invitati la aceeasi emisiune cu noi la Pro TV. Am schimbat citeva vorbe despre muzica, si chiar am ramas cu o impresie foarte buna…ramanand in domeniu, Sorin Bocerean (il mai tineti minte, din cap. 1 ?) ne-a rugat sa introducem o tanara formatie (2 baieti si o fata) intr-un spectacol din Bucuresti. Se numeau Genius, si nu aveau nevoie nici de microfoane, nici de multi bani… am intrebat „pai nu canta decat unul ?” (Sorin ceruse UN SINGUR MICROFON…). „nu canta, vorbeste cu publicul peste pozitiv !”. Am ras, in fond nu era mare problema, erau niste copii – „merge, probabil mai tirziu vor canta, doar nu pot face playback in toate spectacolele !”. Unii dintre dvs. citesc aceste randuri si ii umfla rasul, pt. ca ulterior zeci de formatii aveau sa impuna aceasta practica si sa se imbogateasca. Daca asta s-a intamplat, atunci nu poate fi negata si contributia organizatorilor si a celorlalti artisti, care au acceptat situatia, mizand pe faptul ca publicul nu avea sa o accepte, sau zicandu-si ca artistii la inceput de drum ar trebuie sa primeasca tot ajutorul de care au nevoie. In scurt timp insa dance-ul si playback-ul aveau sa umfle tot, si atunci a fost prea tirziu sa mai zicem ceva…sa revenim insa la Vita de vie, aflata acum la repetitie la Rebu. Adrian propune sa incercam sa facem un hardcore in care el sa vorbeasca, nu sa cante. „ceva la modul – asa si asa, si pe dincolo, sunt eu, Adrian, noi suntem Vita de vie, etc.” avea si o formula de bas pentru asta, peste care s-a adaugat o bataie de toba, iar eu am pus niste sunete de clapa asemanatoare celor de la hiphop”. La refren intra chitara, surprinzator, dand o tenta de rock pur intregii piese. I-am zis lui Pupe „bate nitel toba, sa vedem daca se potriveste ceva !” a batut, iar eu am zis „la orice piesa buna care vrea sa stea-n picioare/e musai sa se-auda basul si cu toba mare”. Pupe a crezut intai ca e vorba despre o maxima si mi-a dat dreptate „asa e !”. „pai, astea sunt versurile !” nu stiu ce mi-a venit cu versurile astea, de unde i-a venit lui Adrian ideea - geniala - cu piesa, stiu ca a fost gata intr-o zi. Pipai, aflat intamplator la repetitie, a zis ca o sa fie mare hit „sa vezi cum o sa sara lumea !”. nu s-a inselat. Cind lumea spune Vita de vie, spune Basul si cu toba mare. Aveam sa testam „basul” live in turneul Hollywood 98, dar despre asta ceva mai tirziu…

completare : acum stiu de unde mi-a venit ideea - eram la Buzau impreuna cu Dan Iliescu de la Timpuri Noi. El a zis “vreau sa fac o piesa de genul —-merg la subsol cu Grasu’/si Grasu zice ca-l loveste Basu’/”Bai, Grasu’?/ Las-o-n p..a mea cu Basu’ !!!”. Asta mi-a ramas in cap, apoi am brodat un pic pe tema frecvente joase- toba mare si am obtinut o sonoritate interesanta. Apoi Adrian a facut versurile strofei a 2-a, Pupe tema instrumentala, iar restul e istorie !

Pepino propune. Prima sedinta in doi. Primele achizitii de scule.

Nota autorului : cele povestite in randurile de mai jos reprezinta viziunea mea asupra evenimentelor. Nu pot reda intr-un text toate nuantele unui dialog, dupa cum nu pot reproduce trairi ale celor implicati. Este numai primul capitol din multe urmatoare capitole de natura sa trezeasca reactii nefavorabile celor despre care se povesteste- imi cer scuze anticipat, dar ceea ce povestesc este real si este scris FIX asa cum am simtit ca trebuie sa scriu acum ceva vreme - practic, cuvintele s-au asternut singure…si acum, povestea :

„Danescu, tu vezi ce face Tudor Chirila din public ? ce vrea ! asta pentru ca e actor !”. Pepino era nemultumit de prestatia „actoriceasca” a lui Adrian. La concertele noastre publicul se incalzea greu. Eu chiar inventasem un moment de percutie, cand toti cei 5 membri ai formatiei bateau in tobe. Asta avea mare succes la public, pe undeva nu trebuiau rostite acele formule uzuale „haideti, bateti din palme ! toata lumea mainile sus !”. Nu credeam insa ca propunerea lui Pepino avea sa vina atat de repede si de direct. „am un baiat, actor, te rog frumos intalneste-te cu el si vezi ce poate. Cu Adrian nu se mai poate !”. N-am avut incotro si ne-am intalnit cu el, dar m-am lamurit repede, deoarece tot ceea ce vroia sa scoata in evidenta Pepino era ca „un actor poate sa „faca” publicul”. De cantat va invata el sa cante, curand. De altfel urma sa ajunga solist intr-o formatie, dar nu va voi dezvalui care…Am spus ca voi pastra legatura, dupa care l-am intrebat pe Pepino care este pozitia lui. Ii multumesc pentru faptul ca a fost transant : „ori Adrian, ori eu !”. I-am promis ca-i voi da raspunsul in 24 de ore, si l-am sunat pe Adrian si l-am rugat sa ne intalnim pentru ceea ce avea sa devina prima sedinta in doi. Nu stiu ce crede Adrian, dar eu cred ca acea sedinta in doi care a urmat a si marcat, de fapt, inceputul prieteniei dintre noi doi, mai mult, atunci s-a cimentat acel gen de „cuplu creator” care urma sa scoata Vita de Vie la rampa. Din ziua aceea si pana acum eu si cu Adrian ne intelegem din priviri, gesturi, in cuvinte putine. Atunci, insa, ne-am cam certat. I-am zis lui Adrian ce parere are Pepino, ba chiar ca in unele cazuri asta era si parerea mea. Ca trebuie sa vorbeasca cu publicul, ca voi inventa mici scheme ca lui sa-i vina usor, ca o sa ma ocup pe mai departe numai de multumiri sponsorilor, de mici discursuri, dar ca greul va fi pe umerii lui de atunci incolo… Am cerut un raspuns rapid, pentru ca trebuia sa-i dau si eu un raspuns lui Pepino. Nu stiu ce anume din ceea ce am spus l-a marcat pe Adrian, cert este ca el a promis ca tot ceea ce am discutat se va infaptui. Desi nu am crezut 100% ca asa va fi, am luat totusi hotararea dureroasa in citeva ore. I-am comunicat lui Pepino ca Adrian ramane, ba chiar se va schimba, ca planuiam sa cumparam ceva echipamente de sunet, si ca din 1998 formatia avea sa aiba o traiectorie spectaculoasa. I-am sugerat sa ramana in formatie, de acum urmand sa ma ocup personal de armonia, imaginea si managementul formatiei. Formatia inchiriase o camera de repetitie la REBU (fostul ISB), pe care o amenajasem si dotasem cu echipamente, pe care le platisem, urmind a-mi recupera banii de la formatie. Anul nou se apropia, si am hotarit sa ne apucam de repetitii. Numai ca Pepino nu a mai aparut…

Tot Jojo. Hollywood rock 97. Vara la mare ! Incompatibilitatea VdV-Scoala Vedetelor.

Ce –ar fi fost rock-ul romanesc fara Radu Barsan ? „Cum, Radu si mai cum ?” va veti intreba voi. „Cine e personajul ?”. Ei bine, Radu era director de marketing la Radio Contact atunci cand ne-am cunoscut. A primit insa la scurt timp dupa aceea o oferta de la BAT Romania (British American Tobacco) pt. a deveni director de marketing la ei. Asta deoarece au considerat ca are multa experienta muzicala. Ei doreau un turneu pentru marca Hollywood, deoarece aveau niste bani disponibili si organizasera ceva similar in Brazilia. Nici Radu, nici nimeni altcineva nu banuia amploarea pe care urma sa o ia acest eveniment. Ani la rand, de la inaltimea functiei sale, Radu a promovat rock-ul si live-ul pe cit de mult a putut, in ciuda opozitiei sefilor lui, care sustineau, cu argumente, ca este mult mai ieftin sa faci turnee de dance, playback. Faptul ca Timpuri Noi, Vita de Vie, Vank, Taxi si multi altii exista acum se datoreaza intr-o buna masura lui Radu. Turneele Hollywood Rock si, mai tirziu Lucky Strike au revitalizat sau au consacrat formatii precum Holograf, Timpuri Noi, Vita de Vie, Taxi, Vank, Directia 5, etc. au fost cam singurele turnee in sensul strict al cuvintului. Aceste turnee au fost prima noastra ocazie de a concerta in tara. Prima proba de foc a noastra. Primul concert a fost la Craiova. Trebuie sa explic aici ce inseamna o deplasare cu formatia. Atunci se sudeaza, sau dimpotriva, se destrama legaturile intre membrii formatiei. Hotelul, probele, masa impreuna, comportarea ca grup, pe scena si in afara ei, impartirea banilor, fanii, autografele, bisurile – factori determinanti pentru evolutia unei formatii. Toti trebuie impacati. Orice formatie trebuie condusa, pe cat se poate nu la modul militaresc. Tinere formatii care merg acum la festivale in tara vor recunoaste in randurile de mai sus tot atitea probleme cu care se confrunta. Cum poti tine in mana 5 oameni de 20 si ceva de ani, pusi pe distractie, cu bani in buzunar, cu tentatii la tot pasul, aflati, in aparenta, in tabara ? A durat extraordinar de mult si procesul a fost foarte dureros, dar acum toti membrii Vita de Vie stiu ca de comportarea lor la un concert, inainte, in timpul recitalului si dupa recital depind invitatiile ulterioare in acel oras, imaginea lor acolo, in ultima instanta succesul lor…revenind la turneu, concertele au fost exceptionale, formatia noastra a avut primele bisuri, incet incet se instaura acea rutina de scena atat de necesara oricarei formatii. Veselia lui Jojo asigura buna dispozitie perena a formatiei, formatia canta din ce in ce mai bine pe scena, insa la acest moment Adrian este in continuare foarte rezervat pe scena…iar eu inca vorbeam cu publicul „Sorin, eu apar pe scena la Scoala Vedetelor, ma stramb, dansez, sufar in fiecare moment al spectacolului. Nu pot sa antrenez publicul Vita de Vie, pur si simplu nu pot !!!” nici Sorin nu statea mai stralucit la acest capitol, in general toti ochii sunt atintiti asupra solistului vocal, pe de alta parte nici eu nu prea priveam cu ochi buni expresiile de genul „sunteti un public minunat ! va iubim !”. Aveam insa succes. Urma vara, si toate pareau ca merg din plin. Am avut vreo 10 concerte la mare in 1997, am fost aproape in cantonament – unde mai pui ca Adrian avea si spectacole cu Scoala Vedetelor, ce mai, eram pe val ! o noua ocazie pentru a cimenta relatiile intre noi – il insoteam intotdeauna pe Adrian la spectacolele lui, mai mult pentru a arata ca suntem o formatie unita. Dar pentru Adrian lucrurile nu stateau totusi asa de frumos – avea probleme cu Titus Munteanu (care nu era de acord cu Vita de Vie), Scoala Vedetelor i se parea de o falsitate ingrozitoare, era foarte trist - si asta se vedea in spectacolele Vita de Vie. Daca nu aveam succes de la prima piesa se inchidea in sine si canta mecanic pina la sfirsitul spectacolului. Despre piese noi nici nu mai putea fi vorba, pur si simplu ne plimbam din statiune in statiune, ne intalneam cu alte formatii, seara beam si ziua mergeam la plaja. Hollywood Rock si Camel Planet ne asigurau cazare si masa si in acea atmosfera de dolce far niente cazuseram toti. Ne-am intors in Bucuresti la timp sa fim si noi martori la ascensiunea formatiei Vama Veche.

1997.Ozosep.Secretara. Albumul Rahova. Jojo

„Dorian, eu chiar imi doresc sa avem succes cu albumul asta. Orice cheltuieli – lansare, protocol, etc. – le poti deduce din onorariul nostru de disc. Nu sunt de acord, insa, sa semnam un contract pentru 5 albume, precum Iris”. Nu am semnat, dar pentru noi a fost important, pentru ca ne mentineam independenta, in conditiile in care totusi urma sa scoatem album la o mare casa de discuri. Albumul Rahova nu a fost un succes comercial, insa toate cheltuielile s-au acoperit, a rezultat si profit si - lucrul cel mai important - formatia a fost propulsata in randul formatiilor de top. Din nou tin sa va reamintesc faptul ca pe atunci nu se produsese explozia dance. Aveam spatiul rezervat in studioul Magic Sound, aveam contractul semnat, eram pe drumul cel bun. Ne mai trebuiau piese, iar pentru asta trebuia sa repetam mai mult, si intr-un spatiu ceva mai mare. Am dezafectat scena de la hard’n heavy cafe, si am inceput sa repetam in fiecare zi, pina la deschiderea clubului. Cu jumatate de ora inainte de deschidere ne repezeam si strangeam instrumentele, apoi stateam e vorba cu orele. Cel mai vorbaret era Pepino. Este si acum. Era obsedat de hituri, fiecare acord pe care il scotea formatia trebuia sa traga inspre hit. Adrian nu era tocmai de acord, in special datorita sechelelor tip Scoala Vedetelor. Eu eram la mijloc, incercind sa armonizez cele 2 tendinte. Ozosep a fost subiectul a multe discutii, Pepino scrisese versuri, adaptase piesa. A insistat atat de mult, incat am sfarsit prin a o pregati pentru album. Intr-un fel, simteam ca prin Ozosep ne aplicam o eticheta care nu va fi usor de dezlipit – o formatie „haioasa”. Abia prin 1999 aveam sa ne convingem publicul ca nu e numai asa…o alta piesa de rezistenta a fost Secretara (pe album se cheama Abdullah). Unul dintre secretele piesei este rima surprinzatoare de la refren (s-o dea afara/ pe secretara). A fost si prima piesa la care Adrian isi folosea chitara acustica, ulterior aveau sa fie mai multe, chiar pe albumul Rahova. Cu materialul gata formatia era pregatita sa intre in studio, dar intamplarea avea sa loveasca din nou. Desi Vrabie a sustinut sus si tare ca nu va mai pleca din tara, ca avea acum destui bani, ca isi dorea sa faca muzica originala, totusi nu a putut sa reziste unei oferte de contract din China. Formatia raminea din nou fara chitarist !!!, dar de data asta urma sa avem noroc. Galele Tele 7 abc, conduse atita vreme de Vali Stoian, un promotor al live-ului, urmau sa se sfarseasca. Formatia de acompaniament a galelor nu-si mai justifica existenta. Jojo era deci fara serviciu. A aparut intr-o dupa amiaza, cu chitara dupa umar, cu glumele care urmau sa il faca celebru si fara nici un fel de rezerva sau inhibitie de orice gen.

………………. “pentru Deea”………………………

Zone records. Adi Manolovici. Vrabie. Iris.

Dintotdeauna am urmarit un principiu foarte simplu „ nu solicita, ci asteapta sa fii solicitat”. Desi imi doream cu disperare sa semnam un contract cu Zone Records, cea mai prestigioasa casa de discuri la vremea respectiva, desi eram prieten cu patronul Dorian Ciubuc, totusi nu l-am sunat. A sunat insa el, desigur la recomandarea aceluiasi Mihai Godoroja. Am inteles ca urma sa semnam un contract, am stabilit o intalnire si am dat fuga sa anunt formatia. Lumea s-a aratat interesata, pe de alta parte ne-am intrebat daca ar fi fost un prim pas financiar suficient pentru o formatie profesionista (vedeti, lumea se gandea deja sa renunte la toate celelalte proiecte pentru unul singur - Vita de Vie)  … o alta hotarare, destul de dureroasa, trebuia luata urgent. Bogdan nu mai putea continua la nivelul la care ajunsesem, oricum intelegerea cu el era ca avea sa ne ajute pana cand gaseam un chitarist profesionist. Intr-un fel, noi am fi vrut sa continuam cu Bogdan, dar el a fost primul care a realizat ca nu va face fata. Adi Manolovici era un chitarist foarte bun. Avea albume la activ, instrumente performante, si isi dorea sa cante cu noi. Nu am stat prea mult pe ganduri, era ceea ce ne trebuia. Nu pot insa sa imi explic nici pana in ziua de azi de ce nu ne-am inteles. Pur si simplu nu a existat acel „click” pe care l-am simtit in cazul lui Adrian. In total nu am facut decat vreo 4 repetitii cu Adi Manolovici. Urma sa ajunga la Sfinx experience, apoi sa devina artist solo…tot raul spre bine insa, deoarece Vrabie, membru fondator in grupul Asterisc avea sa se intoarca din China, cu instrumente noi si multa dorinta de afirmare. Era extraordinar. Atunci am fost cunoscuti drept „formatia sorinilor” – sorin pupe tanase, sorin pepino vasile, sorin vrabie lazar, sorin danescu si adrian „sorin” despot. In aceasta formula am sustinut cam 10 concerte. Eu participasem la inregistrarea albumului „Luna plina” – Iris, si Mihai Godoroja ne-a invitat sa cantam in deschiderea spectacolului de lansare. A fost primul concert al formatiei la Sala Polivalenta, in fata a mii de spectatori. Vrabie parca inebunise ! avea emitator la chitara si deja la prima piesa era in public cu chitara ! sala a reactionat foarte bine, iar eu, incurajat de succes, am facut prima greseala : am incercat sa fortez un bis, atunci cind formatia noastra era aproape afara din scena, iar publicul astepta Iris ! (pe vremea aceea eu eram “purtatorul de cuvant” pe scena…) am realizat atunci ca nu ma pot baza numai pe usurinta mea de a vorbi in public, ca publicul larg trebuie castigat, ca Adrian trebuie  sa inceapa sa vorbeasca cu publicul, ca atunci eram pur si simplu acceptati de catre public, urma sa le dovedim ca meritam aprecierea si dragostea lor. Facusem primul pas. Greul de-abia incepea.

Incepe lucrul. Mihai Godoroja. Adrian. Primul spectacol.

„daca in 60 minute am facut 3 piese bune, acum deja putem sa ne apucam sa lucram la album”. Fals. Aveam sa aflam pe pielea noastra ca inspiratia nu poate fi comandata, ca in stare nu se intra pocnind din degete, ca a fi artist inseamna si a acorda interviuri la radio sau in ziare. Timp de trei zile nu am reusit sa facem nici o piesa…nu se poate spune ca nu am incercat, dar orice idee o comparam cu “Te voi rapi” si parca nu statea in picioare. Am hotarit ca trebuie sa aparem in spectacole, asa ca l-am sunat pe Sorin Bocerean (pe atunci impresar la Cargo, ulterior avea sa lanseze cu enorm succes formatia dance Genius). Sorin tocmai organiza un festival la Timisoara, si l-am rugat sa ne includa si pe noi, evident fara a pretinde vreun onorariu. Te voi rapi fusese difuzata si la Timisoara, lumea deja spunea ca va fi un hit in Banat. Sorin a acceptat, a fixat o data si a cumparat biletele de tren. Am anuntat imediat formatia, care a primit vestea cu entuziasm. Cu doua zile inainte de data concertului insa, Bodo a anuntat ca nu poate sa vina la Timisoara, partial din motive personale, partial deoarece avea obligatii la Melody. Asa ca „daca pot sa va ajut, in timpul liber, o sa o fac…”. Toata lumea a inteles ceea ce era de inteles. Am anulat spectacolul de la Timisoara si am hotarit ca trebuie sa ne cautam alt vocal. Lucru deloc usor, dar simteam ca este un impas peste care aveam sa trecem, mai ales in urma unei discutii cu Mihai Godoroja (pe atunci redactor la TVR), care parea decis sa ne ajute cu promovarea formatiei. Aici intervine din nou momentul 12.00 noaptea, ora la care de regula ma suna Pepino, aflat intr-o pauza la Melody. „Am vorbit cu Bortun (Adrian era pe atunci basist la Timpuri Noi, ulterior a fondat formatia Taxi. Sper ca acum, cind cititi aceste randuri, ambele formatii exista si se bucura de succes)” Pe scurt, Adi Bortun se pare ca avea un prieten care era la Scoala Vedetelor, si care ar fi fost dispus sa intre intr-o trupa rock.”Il cheama Adrian Despot. Vezi ce e cu el !”. Nu vazusem nici o emisiune Scoala Vedetelor (aveam sa le vad pe toate ! in reluare ! sau pe video !), asa ca am trezit-o pe Cristina (nu s-a suparat !)  „Il stii pe Adrian Despot ? de la Scoala Vedetelor ?” „e un baiat dragut, cu coada. Canta foarte bine ! Ahh - si stii cine mai canta bine - Calin (Goia, ulterior ajuns la Voltaj)”. Adrian era asadar disponibil, asa ca l-am sunat a doua zi si l-am invitat la repetitie. A venit, cu tot cu faimoasa lui chitara rece „Takamine”, de 3000 de marci. Intr-un fel, atunci am avut senzatia ca totul se desfasura conform unui scenariu scris dinainte de cineva. Nu numai ca Adrian era disponibil, dar isi dorea cu disperare sa cante intr-o trupa rock. Nu a existat nici o retinere, de nici o parte, ca si cind era clar ca urma sa cantam impreuna ! avea sa vina la toate repetitiile, sa-si repete partiturile vocale, sa mergem la emisiuni filmate, sa dam interviuri impreuna. Adrian devenise imaginea formatiei Vita de vie. Pur si simplu. Acum chiar ca era momentul sa iesim in public pentru prima oara. Acelasi Mihai Godoroja, caruia ii sunt pina astazi recunoscator pentru sansa data, ne-a chemat intr-un spectacol la teatrul Ion Creanga, impreuna cu Roata, Quo Vadis si o trupa din Oradea. Simpla vedere a numelui formatiei noastre pe un afis era extraordinara, ne plimbam prin oras si cautam afise ! am mai facut vreo 3 piese, neinregistrate vreodata, pentru a realiza un repertoriu de 30 minute. Am deschis cu “Te voi rapi”, iar sala a reactionat extraordinar (este adevarat ca in sala se aflau cel putin 100 de prieteni de-ai nostri). La un moment dat s-a intrerupt curentul, pe o durata de aprox. 5 minute, iar sala a batut ritmic din palme, cu noi pe scena ! … au urmat alte 3-4 spectacole, si eram deja un nume cunoscut – era momentul sa scoatem un album.